duminică, 21 decembrie 2008

19 ani de la revolutia din Bucuresti

Astazi, 21 decembrie, este o zi speciala. Se implinesc 19 ani de la inceputul revolutiei din Bucuresti, practic punctul culminant al revolutiei romane din 1989, cand au murit foarte multi oameni strigand impotriva lui Ceausescu si a PCR-ului. Este ziua in care totul a luat o turnura neasteptata pentru Ceausescu si comunisti, punctul culminant al revolutiei, cand totul s-a intors impotriva regimului, generalul Milea s-a sinucis, puterea armatei a fost preluata de generalul Stanculescu, armata a trecut de partea revolutionarilor, iar televiziunea a fost eliberata din mainile puterii comuniste. Este si ziua in care se presupune ca a pornit practic puciul lui Iliescu si ziua in care comunistul acesta si-a inceput ascensiunea catre putere si practic a confiscat revolutia. De fapt, este singura zi de revolta populara adevarata, caci ceea ce a urmat in zilele de 22-23 au fost lupte de strada care nu prea au mai avut legatura cu Ceausescu, ci mai degraba cu cine si cum preia puterea. In concluzie, azi sunt comemorati oamenii care au murit luptandu-se cu regimul, adevaratii revolutionari.

Un comentariu:

Anonim spunea...

huo ceawceshcu !